Postări

Se afișează postări din iulie, 2017

Cel de-al doilea creier al nostru

Imagine
Ați avut vreodată senzația fizică cum că ceva nu e în regulă? Ați simțit vreodată că o situație în care vă aflați – un potențial pericol, un examen, un interviu, o întâlnire importantă – vă provoacă furnicături sau „fluturi în stomac”, cum spun americanii? Ei bine, este vorba despre al doilea creier al dumneavoastră în acțiune. „Al doilea creier al meu?”, o să întrebați. Da! De fapt, noi avem două creiere în corp. Îl cunoaștem bine pe cel din cap, dar nu ne-a spus nimeni până acum că mai avem unul... în pântec. Cam jumătate dintre celulele noastre nervoase sunt localizate în intestine. Și o să fiți și mai surprinși să aflați că acest al doilea creier al dv. conține neuroni și neurotransmițători, exact ca cel din cutia craniană. Mai mult, ca și creierul dv. primar, creierul din pântec este capabil să învețe, să țină minte și să producă sentimente.


Cele două creiere comunică în permanență printr-un trunchi nervos, care se extinde de la baza creierului până în abdomen. Din această cauză, …

Intoxicarea corpului

Imagine
Observând cu atenție oamenii din jur, cu înțelegerea intelectuală, dar și cu trăirea personală a procesului detoxifierii, încep să realizez, încetul cu încetul, magnitudinea problemei cu care ne confruntăm cu toții. Deja nu mai e vorba dacă suntem „intoxicați” sau nu. Mi-e foarte clar că trăim cu toții stări din ce în ce mai profunde și complexe de intoxicație, care ne țin corpul fizic la limita supraviețuirii, starea emoțională mereu pe muchie, în pericol continuu de dezechilibru la cea mai mică provocare, iar starea mentală într-o ceață și confuzie continue. Acum, problema care se pune este cât de intoxicați suntem atunci când ne confruntăm cu o serie probleme de sănătate.


pH-ul natural al corpului nostru este ușor alcalin (7,3–7,4).
Un pH cu valoarea 7 este neutru, sub 7 este acid, iar peste 7 este alcalin.
Pentru a ne menține pH-ul alcalin, tot ce trebuie să facem este să mâncăm alimente alcaline.

Pielea este primul loc în care observăm semnele acidozei: acumulări de reziduuri acide î…

Prof. Dr. Karl Probst – Boli infectioase cauzate de microbi – un basm modern

Imagine
Motto:
Nimeni nu este mai sclav decat cel care se considera liber fara a fi liber.

(Goethe: Maxime si Reflexii)
„Atunci am vazut ca pentru cei mai multi stiinta este doar ceva din care traiesc,
si aceia vor idealiza si erorile daca isi pot duce existenta pe baza lor“.
(Eckermann: Conversatii cu Goethe)

Exista in istorie evenimente care modifica intreaga evolutie a omenirii. O astfel de data este 23 martie 1883. In acea zi a inceput declinul artei medicale. In acea zi, Robert Koch a tinut celebrul lui discurs in fata Societatii de Fiziologie din Berlin, unde a prezentat “agentul patogen al tuberculozei”. Cu acest discurs, Koch a cimentat “teoria bolilor infectioase cauzate de microbi”, postulata de Louis Pasteur. Chiar daca Pasteur in acea perioada avea deja indoieli cu privire la propria lui teorie a germenilor, experimentele lui Koch au cimentat conceptia aparitiei bolilor printr-un atac din exterior al bacteriilor. Industria chimica a identificat imediat potentialul fantastic oferit de a…